Teatrul vechi Mihai Eminescu din Oravita
Teatrul Vechi Mihai Eminescu, Oravița, sfârșit de sec. XIX
Prioritate națională și europeană în cultura română, primul teatru din România și sud-estul Europei, Teatrul Vechi Mihai Eminescu a fost construit între anii 1814-1817 în stil baroc vienez. Copia fidelă la scară redusă a Burgtheater-ului din Viena, acest spațiu al culturii este inaugurat la 05 octombrie 1817 de către familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria până la moartea sa, în 1835) şi Carolina-Augusta de Bavaria. Alte premiere absolute: pe scena teatrului a fost montată prima dată opereta Crai Nou și este prima clădire din Europa iluminată artificial, cu lămpi de acetilenă.
Sub influenţa marilor culturi europene, continentul fiind prezent prin numeroase trupe de
Teatrul Vechi Mihai Eminescu, Oravița
teatru şi muzicale alcătuite din actori şi protagonişti profesionişti, se derulează în mod constant întreţinerea ideii de a se ridica o clădire menită să găzduiască montări dramatice şi muzicale.
Fiind în dezafectare o „flotaţie” (instalaţie de amalgamare a minereului cuprifer şi aurifer), terenul acesteia va fi donat de către Consiliul Proprietarilor de Mine, la 23 martie 1815, pentru acest edificiu teatral.
O idee era inaugurarea în iulie 1817 dar lucrurile se amână până în toamnă fiindcă atunci, în prima săptămână din luna octombrie, familia imperială aflată într-un traseu transilvano-bănăţean, avea să ajungă şi în ţinutul cărăşan şi almăjan. Spectacolele inaugurale oficiale au afişe cu data completată ulterior prin stampilare, 8 şi 10 octombrie 1817. În fapt, primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data
O idee era inaugurarea în iulie 1817 dar lucrurile se amână până în toamnă fiindcă atunci, în prima săptămână din luna octombrie, familia imperială aflată într-un traseu transilvano-bănăţean, avea să ajungă şi în ţinutul cărăşan şi almăjan. Spectacolele inaugurale oficiale au afişe cu data completată ulterior prin stampilare, 8 şi 10 octombrie 1817. În fapt, primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data
Teatrul Vechi Mihai Eminescu, vedere din balcon
imprimată pe afiş este 8). O „eine Dilettanten Gesellschaft” propune piesa în trei acte „Die beschämte Eifersucht” („Gelozia umilită”) semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii aduşi de spectacol urmând a fi donaţi „Fondului Săracilor.” Al doilea spectacol al diletanţilor locali are loc în 7 octombrie 1817 (data imprimată pe afiş este 10) cu piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, „Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes” („Cununa de lauri sau puterea legii”). Familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena şi Carolina-Augusta de Bavaria au asistat la cel puţin unul din cele două spectacole, din loja „belle-étage”, loja din stânga, cum priveşti din sală spre scenă. Împăratul şi împărăteasa se aflau în călătorie de nuntă, itinerarul în părţile acestea incluzând Bozovici-Dalboşeţ-Stăncilova-Sasca Montană (5 octombrie), Slatina Nera-Ciclova Montană-Oraviţa (6 octombrie), Oraviţa-Ciclova Montană-Oraviţa (7 octombrie), Oraviţa-Weisskirchen (Biserica Albă/Bela Crkva)-Werschetz (Vârşeţ/Vršac) (8-9 octombrie). Suita era alcătuită din 70 de persoane, între acestea aflându-se mareşalul
Interior Teatrul Vechi Mihai Eminescu
Curţii Imperiale, contele Wurmbrand, general-locotenentul von Kutschera, ca prim aghiotant al împăratului, consilierul de stat şi medicul personal al lui Francisc I, baronul von Stift, secretarii aulici von Dietmann şi von Schloissnigg, apoi şeful Cabinetului Secret Imperial, von Zebay, consilierul imperial contele von Mier, ministrul de stat contele von Bombelles, acela care a fost şi „reporterul” călătoriei imperiale. Suita includea, fireşte, pe apropiatele Carolinei-Augusta, fiind vorba de mareşala Curţii Împărătesei, contesa Lazansky şi damele de onoare contesa von Hohenegg şi contesa von Hoffinger. În matricola Bisericii Romano-Catolice din Ciclova Montană, parohul Michael Podzensky însemna: „La 6 octombrie 1817, M. S. Francisc I, împreună cu Soţia sa Carolina-Augusta a vizitat Ciclova ca să se închine cu evlavie dinaintea Reginei Îngerilor în această localitate de pelerinaj şi pentru a se informa personal asupra situaţiunei minelor şi uzinelor de aici.”
Butaforia, candelabrul și tavanul Teatrului Vechi Mihai Eminescu, Oravița
Anul 1817 nu a fost ales întâmplător ci a fost o decizie impusă de împlinirea a 100 de ani de când Banatul a fost eliberat de sub ocupația otomană.
Între 1889-1890 teatrul vechi al Vienei este dezafectat şi demolat astfel că valoarea teatrului din Oraviţa, copie la scara 1/6 a acestuia, sporeşte fiindcă a dobândit şi importanţa modelului care nu mai există. Edificiul teatral a fost o instituție europeană și a servit cultivării limbii române fiindcă înainte de 1918, dar mai ales după 1918, sunt foarte multe trupele de teatru și muzică de pe continent și din provinciile locuite de români care vin aici să monteze spectacole.
Ansamblul elementelor artistice se păstrează intacte până astăzi şi mărturiseşte prioritatea clădirii, prima de acest gen din spaţiul culturii române actuale, în vreme ce vechile clădiri şi scene improvizate din Sibiu, Oradea, Arad s-au modificat radical ori au alt sediu. Teatrul
Actorul Alexandru Arșinel vizitând Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița
Vechi din Oraviţa nu s-a modificat de la inaugurarea sa, nici la exterior şi nici în organizarea interioară a spaţiilor. Farmecul baroc al Teatrului Vechi din Oraviţa îl conferă decoraţiunile din sala de spectacole şi ansamblul de artă aplicată, butaforia, consacrând argumentele şi replica argumentelor privind un monument de istorie culturală realizat în stilul barocului vienez. Toate concluziile converg spre originalitatea reprezentărilor şi dezvoltă impresia puternică pe care Burgtheater-ul din Oraviţa o impune din 1817 şi până astăzi. Turneele marilor trupe din fostul imperiu sau din punctele cardinale continentale au adus spiritul Europei pe scena Teatrului Vechi. Trupele româneşti, începând cu acelea din România Vechiului Regat, au consolidat orgoliul şi conştiinţa naţională autohtonă. Dramaturgia europeană şi universală, dramaturgia românească îşi află o largă reprezentare în repertoriile acestor trupe, teatrul de la Oraviţa depăşindu-şi cu mult nuanţa desţelenitoare a oricărei astfel de instituţii într-o geografie zonală. Trupele profesioniste sau acelea ale diletanţilor au întreţinut gustul pentru arta spectacolului, montările şi spectatorii lor au anticipat inter-relaţionări axiologice restaurând de fiecare dată, cu fiecare generaţie, regula continuităţilor.
Foaierul Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oravița
Turneul organizat pe itinerarul ardeleano-bănăţean, început la Braşov şi încheiat la Oraviţa, de Societatea Dramatică a Artiştilor Superiori din Bucureşti, condusă de Mihail Pascaly la finele lui august 1868, reprezintă evenimentul care-l aduce pe Eminescu, sufleor și secretar al directorului Pascaly, în Banatul Montan şi pe scena de la Oraviţa. Un alt eveniment la fel de impunător este concertul extraordinar al marelui compozitor George Enescu, prietenul profesorului și componistului Karl Kanz din Oravița, susținut la data de 05 noiembrie 1931 acompaniat fiind de N. Caravia.
Instituţia are denumirea oficială de Orawitzaer Burgtheater, în intervalul 1817-1918, Teatrul Comunal, între 1919-1938, Teatrul Orăşenesc Oraviţa, între 1939-1956. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri 1369 din 1957, clădirea este integrată listei naţionale a monumentelor de istorie, artă şi arhitectură cu denumirea oficială de Teatrul Vechi Mihai Eminescu din 1957, (cod LMI – CS-II-m-A-11154). Din anul 2012 dobândeşte oficializarea denumirii de Centrul Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu.
din Oravita, Gabriel Cristian Ghinea, colaborator Turist prin Romania
GALERIE FOTO
