Peștera se află pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, județul Alba, în partea de nord-vest a Munților Trascăului, la obârșia pârâului Valea Morilor, afluent pe dreapta al Arieșului. Altitudinea absolută este de 567 m. Este cea mai lungă peșteră din Munții Trascăului. Se poate ajunge la ea pe drumul național DN75 Turda-Câmpeni, până în localitatea Sălciua de Jos, iar de aici pe drumul comunal parțial asfaltat, circa 5 km până în cătunul Sub Piatră.
“Peștera este o străpungere hidrologică a fâșiei de calcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu. Trei pâraie (Ponor, Poieni și Seacă) își unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² și se pierd în masivul de calcar la Vânătările Ponorului. Această arie cumulează caracteristicile unei polje, dar specialiștii în domeniu încă nu au clasificat-o ca atare. Cele trei pâraie au fost cândva tributare bazinului hidrografic Rîmeț, dar au fost captate subteran și mutate bazinului hidrografic Arieș. Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peșterii după numai 15-18 m. și după ce parcurge pe galeria activă un traseu S-N de 1.200 m cu o cădere de 92 m apare la lumină printr-un gigantic portal.
Intrarea, la altitudine absolută de 567 m orientată N-NV este înaltă de aproape 40 m și
pare o despicatură artificială în peretele de calcar, baza îngustă de 6 m fiind ocupată de un lac cu o adâncime de până la 2 m. Lungimea lui de 50 m este primul obstacol în explorarea peșterii și este urmat imediat de Cascada Evantai, un bloc de piatră peste care alunecă întregul debit de apă al pârâului și care trebuie escaladată. Urmează, la doar 18 m, o stâncă înfiptă între pereții galeriei. Este Inima de Piatră care, trecută pe dedesubt, prin apă, dă acces la baza Baricadei, o îngrămădire de blocuri ce trebuie escaladate. Galeria se lărgește în partea stângă și pe peretele înclinat se poate înainta mai ușor. Apa curge năvalnic aici prin zeci de marmite turbionare cu pereții plini de lingurițe. Lumina de afară este încă puternică aici și după încă două lacuri ce se trec prin apă, peretele din partea dreaptă dispare în întuneric.
Este Sala Minunilor, un gol imens de 56/92 m și o înalțime record de 102 m. Ea adapostește un depozit de 60 vagoane de chiropterit. Aici, ca și în restul peșterii, hibernează cele mai mari colonii de lilieci din Europa. Tavanul acestei săli este plin de stalactite excentrice, anemolite lungi de până la 8 m. Revenind la galeria activă, în amonte, se escaladează Baricada Mare după care galeria se îngustează și devine mai ușor accesibilă. În partea stângă, la 600 m de la intrare, se deschid două galerii scurte care se unesc după câteva zeci de metri și se termină într-un sifon parțial explorat. După ce coboară 3 m, sifonul devine orizontal și se îngustează. Pereții sunt curați, plini de lingurițe iar podeaua este acoperită cu pietriș rotunjit, dovada unui curs foarte lung. Sifonul poate fi depășit de o echipă bună de scufundători cu echipament adecvat. Apa ce apare din acest sifon are cu totul o altă origine decât Vânătările Ponorului.
Continuând explorarea pe galeria principală în amonte, după 200 m se ajunge La lanțuri, o
verticală de 8 m. Odată urcată această verticală, se pătrunde într-o galerie largă și împodobită cu scurgeri parietale. Ea se termină după 50 m, deasupra unei verticale de 12 m care dă acces în Sala Virgină. Aici începe cel mai lung labirint fosil al peșterii, Labirintul Ludușan de peste 2 km de galerii ascendente, descendente, intersectate care conectează tavanul activului cu Sala Virgină sau Sala Tăcerii. În punctul numit Groapa Leilor, se ating 102 m denivelare pozitivă. Acest sistem fosil este explorat parțial.
Sala Virgină, are podeaua acoperită cu o salbă de gururi imaculate. De aici, pe o galerie îngustă se ajunge la activ. După mai puțin de 100 m, tot pe stânga, se întâlnește bifurcația ce duce în Sala Tăcerii. După bifurcație urmează Sala Crucii cu Sifonul. Pe dreapta, după ce se depășește sifonul, printr-o fisură a peretelui greu de găsit, se pătrunde în Labirintul Ludușan prin alt mare sistem fosil. Acesta este format din galerii dezvoltate pe diaclaze la intersecția cărora, prin prăbușiri au apărut săli, puțuri și hornuri. De remarcat este hornul care are bază în Sala Crucii intersectat cu o galerie fosilă la 20 m înălţime. Privind în sus din acel punct nu se vede capătul, înălțimea lui fiind apreciată la mai mult de 50 m.
Revenind la galeria activă, după 100 m se ajunge sub Cascada Gemânată care poate fi trecută la liber de un bun cățărător. Aici este finalul peșterii, în Lumea Frământată. Pe dreapta, se poate cățăra un horn ce duce până la 123 denivelare pozitivă fată de intrarea peșterii. La baza peretelui terminal, apa apare printre imense stânci prin fisuri impenetrabile. Până la lumina zilei, la Vânătările Ponorului, mai sunt 18 m. Temperatura aerului în coridorul principal este cuprinsă între 10–11,5 °C, iar în Sala Minunilor de la 13 °C până la peste 20 °C.
Peștera a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar amenajarea a fost distrusă în întregime de viituri. Nu are ghid și vizitarea ei poate fi făcută numai de speologi foarte experimentați. Peștera este o capcană care poate surprinde vizitatorii în caz de ploaie torențială în poljia de la Vânătările Ponorului sau topirea bruscă a zăpezii.
În anul 1980 o echipă de la Polaris Blaj condusă de Viorel Ludușan este surprinsă de o
viitură cauzată de topirea zăpezilor în Labiritul Ludușan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacția rapidă a speologilor, buna lor pregătire și faptul că Viorel Ludușan cunoștea foarte bine peștera, i-a salvat.
Situația se repetă în 2010 când 3 speologi de la Geoda Târgu Mureș sunt surprinși de viitură aproape de finalul peșterii. Ei reușesc să se întoarcă pe galeria activă urmărind scăderea nivelului apei. Aproape de intrarea peșterii, după 24 de ore, întîlnesc echipele salvamont alertate de colegii rămași afară care îi ajută să parcurgă ultima porțiune foarte dificila.”
No comments:
Post a Comment